Arta de a gândi strategic – de la vechi la nou

Rodica Obancea / Coach profesionist pentru lideri și echipe, antreprenor în serie / 27 mai 2022

„Am nevoie de oameni care gândesc mare!”
„Vreau în echipă manageri care gândesc strategic!” 
„Vreau lângă mine oameni care au curaj, oameni care văd și altfel decât vede și face toată piața!”

Poate vă sunt cunoscute aceste cerințe sau, poate, sunteți în rolul în care știți utilitatea gândirii strategice. Din rolul de coach profesionist, eu aud frecvent astfel de cerințe de la lideri, practic, acesta este unul dintre motivele pentru care un lider sau o echipă de leadership poate alege să se antreneze: să dezvolte capabilitatea de a gândi strategic la nivel individual sau în echipă. 

Într-un mod simplu, gândirea strategică poate fi definită în felul următor: „capacitatea de a obţine permanent perspective noi în vederea realizării unui avantaj competitiv". Înțelegerea pe care eu o folosesc acum despre strategie este de sorginte militară și abordează strategia ca fiind „știința de a planifica și conduce operațiuni militare pe scară largă, de a manevra forțele armate în poziția cea mai avantajoasă, înainte de confruntarea efectivă cu inamicul”. 

Dacă vrei să cauți poziția cea mai avantajoasă, ai nevoie să iei distanță, să studiezi, să explorezi, să înțelegi și să faci manevre pe câmpul de luptă/spațiul în care acționezi. Istoric, strategia era arta generalului însă acum, gândirea strategică văd util să fie arta fiecăruia dintre noi. Acel câmp de luptă se află, de fapt, în prezent, în mintea cumpărătorului, a potențialului consumator sau angajator. 

Gândirea strategică diferă de planificarea strategică. Echipele elaborează strategii în vederea atingerii succesului într-un proiect anume, produs, soluție... proces care se numeşte planificare strategică. Spre deosebire de planificarea strategică, gândirea strategică este o activitate individuală. Gândirea strategică realizează perspective care, în echipă, pot sta la baza procesului de planificare strategică.    
O parte a trăsăturilor necesare unui gânditor strategic are de a face cu personalitatea proprie. Majoritatea acestor oameni au capabilitatea de a anticipa viitorul, sunt curioşi, se concentrează pe planuri de termen lung, sunt capabili să-şi asume riscuri, sunt creativi, învaţă uşor şi sunt capabili să-şi stabilească priorităţi în funcţie de importanţa sarcinilor. Însă, în practică, am învățat că deprinderile legate de gândirea strategică pot fi antrenate și dezvoltate, atât la nivel individual, cât și în echipă.

Voi folosi câteva exemple de gândire strategică inspirate din istorie și cultivate de-a lungul a mii de ani, pentru a exemplifica câteva modalități concrete de a aduce gândirea strategică în activitatea noastră de zi cu zi. 

Arta gândirii strategice reprezintă o iscusință veche, nu este o cerință a mediului complex în care acționăm, ci este o abilitate transmisă de-a lungul timpului: ingeniozitatea și creativitatea implicate în coordonarea mijloacelor necesare pentru atingerea rezultatului scontat sunt vechi, de când lumea. 

Un exemplu de școală de gândire strategică întâlnim în Grecia antică: „arta lui Metis” (Metis era o divinitate greacă ce întruchipa viclenia, iscusința). Sunt evidențe care susțin tradiția greacă a cultului șireteniei, curajului și priceperii (Alexandru cel Mare și-a condus armata la victorie, cu toate că, din punct de vedere numeric, aceasta era de 5 ori mai mică decât armata perșilor). Pentru a-și constrânge soldații să lupte cu eroism, a dat foc propriilor nave, astfel încât, pentru a se întoarce acasă, erau nevoiți să le cucerească pe cele ale perșilor. Punându-și soldații într-o situație fără ieșire, a reușit să obțină victorii uluitoare. 

Sau evidențe despre Ulise și celebra strategie a calului troian - un obiect masiv, de forma unui cal imens construit din lemn, care putea fi transportat pe cele 4 roți ale sale, și care s-ar fi dovedit decisiv în cucerirea cetății Troia, la finalul războiului troian, care a avut loc între ahei și troieni și a durat 10 ani.

Practic, o modalitate concretă de a gândi strategic este capacitatea de a recurge la trucuri și artificii menite să permită depășirea obstacolelor, ori de câte ori trebuie înfruntată o situație aparent imposibilă. Este o strategie de tip erou, eretic, om care nu rămâne în limitele trasate de sistem și are curajul să gândească în afara cutiei, deschis la cunoaștere, capabil de acțiuni îndrăznețe, la vedere. 

 

O altă școală de gândire strategică a fost în China: arta războiului sau învățătura chineză despre maniera de a câștiga cu efort minim (este celebru și în zilele noastre tratatul Arta războiului - o carte scrisă de către generalul chinez Sun Tzu în secolul al VI-lea î.Hr. despre tactici și strategii militare. Are 13 capitole și este esența războiului psihologic utilizat în special în Războiul din Vietnam sau în cel al Indochinei). „A transforma oaspetele nedorit în gazdă și a crea golul pentru a permite plinului să intre” – sunt 2 strategii care pot fi aplicate în orice situație de luptă: forței nu i se opune o forță adversă, ci se deviază acțiunea adversarului, pentru a-l putea lovi atunci când este descumpănit și fără apărare.   

Imaginea înțeleptului chinez diferă de cea a eroului grec – înțeleptul chinez rămâne ascuns în spatele expunerii ostentative, strategiile sale sunt camuflate – este ceea ce în prezent numim o poziționare joasă, în umbră, care permite o perspectivă largă. O modalitate concretă de a gândi strategic este să abordezi o poziționare joasă, la marginea sistemului, care îți poate permite să asculți și să observi care sunt tiparele de acțiune și comunicare a tuturor stakeholder-ilor implicați.   

 

O altă școală de gândire strategică a fost arta persuasiunii sau arta de a induce schimbarea – studiul tehnicilor retorice de provocare a schimbării părerilor interlocutorilor sau auditoriului (Socrate, promotorul metodei oratorice care a fost numită  dialogul socratic, a fost nevoit să folosească un artificiu retoric pentru a-i convinge pe concetățenii săi atenieni. A declarat că intuițiile îi erau sugerate de un demon care îi apărea în fiecare noapte în vis, folosindu-se  în felul acesta de credința populară în oracole de la vremea respectivă, pentru a transmite ideile sale, care altfel ar fi fost respinse din capul locului pentru că veneau din partea unei simple ființe umane. Rațiunea pornește de la irațional.  Practic, să știi să convingi înseamnă să induci/facilitezi o schimbare la nivelul părerilor și al comportamentelor, să fii curios și să pui întrebări, să permiți dialogul să emeargă. Arta persuasiunii se referă și la relația fiecăruia dintre noi cu sine însuși, adică la felul în care ne convingem să credem în ceva sau ne inducem să percepem lucrurile din perspective diferite față de cele asumate inițial. Putem vorbi despre o persuasiune direcționată către alții – „manipularea” – și una îndreptată către noi înșine – „autoamăgirea” sau „autopăcălirea”. 

De-a lungul timpului toate aceste școli de gândire strategică, școli de artă în gândire, au fost supuse condamnării și cenzurii. Le-au fost atribuite conotații negative însă, în prezent cred că avem nevoie, din ce în ce mai mult să cultivăm această artă în practica leadership-ului, atât la nivel individual, cât și colectiv.